Love this!

Razna am luat-o cu totii.....

Mda... probabil pentru ca mai e foarte putin pana la sfarsitul lumii... Dar zau daca mai vad vreunul intreg la minte in jurul meu.... Ar mai fi si varianta nr 2, cum ca trebuie sa incerc sa mai caut si prin alte parti, poate poate ma impiedic de vreunul mai sanatos, dar sunt 90% convinsa ca problema nu se raporteaza la locurile in care ma aflu ci pur si simplu la persoanele care 'graviteaza' in jurul meu... Ce naiba oi fi facut de imi trimite Karma numai descreierati..?!

Razna....

Azi imi doresc sa dispar... Azi nu imi gasesc locul si vreau sa vina o zana sa isi invarta bagheta, iar eu sa fac 'puff' si sa dispar.. .sa ma duc intr-o lume mai frumoasa, mai deschisa, mai plina de intelegere, de iubire si de lumina...

Craciun.. mai putin fericit....

Ma oboseste foarte tare si imi da un sentiment foarte nelalocul lui cand ma uit in jur la majoritatea oamenilor care se pregatesc 'cu spor' pentru Craciun. Oameni care prin mimica si gesturi tradeaza doar egoism si rautate, si pe care nu ii intereseaza decat sa se stie cu burdihanul plin in zilele ce vor urma, chiar daca unii dintre ei probabil vor manca doar paine cu margarina in ianuarie, ca bugetul s-a dus tot pe sramale si brad, brad care trebuie musai sa fie natural, ca altfel nu e Craciun, zic ei...  Atatia oameni pt care Craciunul pana la urma, se bazeaza doar pe moarte si risipa, oameni care nu ar da o felie de paine unui amarat pe strada, dar sunt mandri pana in varful degetelor ca au avut pe masa sarmale si piftie, si sunt convinsi ca ei traiesc spiritul Craciunului cu adevarat. Atatia oameni care, fiind invaluiti pana in maduva oaselor de acest spirit al Craciunului te imbrancesc in piata ca sa puna mana pe ultimul mat de porc din galantar, caci Craciunul fara carnati nu e Craciun, nu?

Ajung la un moment dat sa ma gandesc ca poate eu sunt cea care nu intelege nimic, si probabil sunt ridicola ca am de ani de zile acelasi bradut de plastic, pentru ca ma doare sufletul cand vad atatia braduti taiati inainte de vreme, care inevitabil, mai deverem sau mai tarziu vor ajunge la gunoi... Cu siguranta e ceva in neregula cu mine, ca mi se face fizic rau cand vad pe cate unii cum in fata blocului taie si/sau parlesc porcul. Iar faptul ca eu stau si imi fac lista cu persoanele pe care le cunosc si stiu ca nu vor decat paine si poate cartofi pe masa de Craciun, ca sa le pot duce la fiecare niste portocale, cozonac, ceva cald de mancare si poate ceva de imbracat drept cadou, e de-a dreptul stupid... Credeam ca 'spiritul' Craciunului inseamna sa fii mai bun, sa daruiesti celor care nu au, sa fii alaturi de cei dragi.. descopar in fiecare an ca de fapt inseamna cu totul altceva... Sunt trista... Dar ma duc totusi sa ii scriu lui Mos Craciun. Poate face el ceva in privinta asta ;)

Dor....

Imi e dor de bunica mea.. Imi e dor de verile in care imi facea cartofi prajiti si chiftelute de dovlecei, imi e dor sa o vad dansand si caintand in bucatarie in timp ce gatea cine stie ce bunatate, imi e dor de cum ne certam pentru ca imi facea ordine in haosul pe care il numeam camera mea, imi e dor de copilarie... Mirosul de seara de vara imi aduce aminte de ea si imi dau seama cat de mult imi lipseste si cat de dor imi este de copilaria mea.

(melodia asta am invatat-o de la mamaia mea inainte de orice poezie sau cantecel :D )

I love this song!!!

Hello World! Nice to meet you!

Hello! Azi sunt melancolica si imi este mai greu sa imi pun ordine in ganduri, dar ma roade o idee: de ce am uitat ca imi place ploaia? Cu vreo 10 ani in urma, parca nimic nu era mai frumos decat o plimbare noaptea tarziu printr-o ploaie torentiala, de preferat calda, dar nu neaparat. Aerul curat, picaturile de apa care curg pe fata, parul 'greu' imbibat de apa, baltoacele in care, daca tot nu ai pe unde sa le ocolesti, mai bine sari cu incredere, caldura pe care o simti parca si in suflet cand ajungi acasa si bei un ceai fierbinte... Acum, cand vad ca ploua, primele ganduri se indreapta catre machiajul care va curge pe fata, catre parul proaspat aranjat care se va turti, catre mizeria pe care o va cara catelul pe labute in toata casa, catre masinile care ma vor stropi cand astept la semafor, catre cateii care nu au unde sa se adaposteasca, catre umbrelele care imi vor fi scuturate pe picioare in autobuz, and so on... Ploaia asta care nu se mai opreste de o saptamana m-a 'obligat' sa ma bucur de ea. Am opus rezistenta o zi, doua, trei... dar intr-un final am cedat. Am iesit, m-am plimbat, m-am udat, am topait, am baut ciocolata calda acasa, mi-am adus aminte de copilarie si mi-a placut la nebunie. Cum am putut sa uit asta...?! M-am lasat coplesita de problemele zilnice, gandurile legate de munca, de casa, de familie, de responsabilitati, si am uitat pentru o clipa sa ma bucur de unele lucruri marunte care fac viata sa merite traita... Ieri mi-am adus aminte ca imi place ploaia. Bucurati-va de ploaie!